Mi-e iarna in suflet 

Îmi zvacnesc tâmplele. Mintea-mi dezleagă cuvintele neînțelese. Îmi beau cana de ceai și ma gândesc…agitata, plânsă și îngândurată. M-au năpustit regretele și ma simt secata de vlagă. Muzica doare, iar noaptea-i tot mai surda. Inima îmi e lipsită de orice urma de vindecare, iar eu ma simt bolnava și prinsă in perfuzii. 

Sufletul mi-e paralizat de gerul care a înghețat oamenii, iar singurătatea îmi arde ochii și ma tulbura. Imi caut liniștea in amintirea anotimpurilor calde. Mi-e iarna in suflet și gerul mi-a pătruns in organism și mi-a înghețat toate simțurile, m-a blocat complet. Am senzația ca trupul meu se va crapa ca un pahar de sticla. Mi-e iarna in suflet și primăvara și vara și toamna. Mi-e iarna in suflet și sunt trista. Vreau sa dorm si sa ma depărtez ușor de orice urma de regret și suferința ce-mi îngheață sufletul încetul cu incetul. Visez la un suflet cald intr-un timp real. Plâng, sparg, tip. Ma descarc. Îmi las libere sentimentele și ma las căutată in adânciurile întunecate ale sufletului meu. Ne-ntelesurile ma descriu și ma acoperă. O muzica ușoară îmi cânta in surdina. Gândurile mi se zbat in minte și îmi creează un disconfort. 

Simt șiroaie de apa scurtându-se prin pieptul meu. 

Tu…


Azi…azi scriu dintr-un colț al camerei mele. Un colț in care îmi țin închise speranțele și visele. Aici și acum îmi deschid sufletul pentru a putea da frâu liber sentimentelor mele, sentimente ce sunt sincere și calde intr-o toamna ploioasa și friguroasă. Credeam ca o sa doară sa scriu din nou, dar nu e dureros, e liniștitor. Ma liniștește și ma fericește, exact așa cum o face ploaia, cum fulgii de nea reușesc sa ma tragă intr-un univers paralel, cum caldura soarelui ma bucura de fiecare data. Liberă și fără nicio reținere, astăzi scriu despre tine cu multă caldura, pentru prima data. Vreau sa știi ca ești un om bun, un om cu suflet cald și pur. Un om care îmi taie respirația de fiecare data când ma săruta. Mâinile tale îmi musca umerii, sânii și coapsele, iar eu ma bucur. Ma bucur sa văd ca tu, suflet cald, pui atâta tandrețe și iubire in atingerile tale. Ma simt o marioneta in mâinile tale. Privirea ta ma arde, iar zâmbetul tău ma amețește și ma induce intr-un somn adânc al iubirii. Ma simt fragila și de neatins. Ma simt cum nu m-am simțit niciodată. Ma simt de parca toată iubirea a fost strânsă și lăsată sa cada deasupra mea. O iubire care e doar pentru mine, o iubire de care pot profita intr-un mod plăcut și vindecător sufletelor noastre. Ma simt captivă intr-o poveste cu final fericit, bănuiesc. Încă nu sunt sigura. Deși, știu sigur ca ma simt împlinita când îmi strângi fata in palmele-ti calde, uitandu-te adânc in ochii mei, ca apoi sa ma săruți ușor pe nas. Iar rasul tău molipsitor și blând ma târăște ușor intr-un morman de sentimente. Te doresc așa cum un însetat își dorește un strop de apa in mijlocul deșertului. Mi-am găsit pacea in brațele tale calde. 
Adulmec aerul cald al dragostei ce învăluie camera ca un abur, iar mâna ta leneșă se odihnește pe coapsa mea. Mirosi a tutun fin și a ploaie, iar soaptele noastre sunt strivite între pernele mici. 

Mi-e toamna in suflet! 


E toamna in sufletul meu. O toamna trista. O toamna a durerii singuratice și mute. Mi-e toamna in suflet și mi-e frig. Ma chinuie o singurătate lăuntrica in interior. E toamna și e târziu. Simt cum ma ascund printre culorile ruginii ale amintirilor și gândurilor pierdute. Ploua și sufletul mi-e trist. As vrea sa-mi scot din suflet mii de lucruri, dar nu pot. Îmi adie un vânt ușor, și parca mi-e frica sa trăiesc. Sunt un suflet trist și rătăcitor care caută o cale de scăpare. Ma simt atât de obosita, iar inima mea, parca astăzi îmi este făcută scrum. 

E toamna. E o toamna rece in lumea mea. Gândurile îmi cad printre frunze, iar suspinele nu ma lasă liberă. Stau ghemuită intr-un colț, iar ploaia ma uda atenta. Ma simt pierdută in nopți mohorâte și zile încețoșate. Mi-e rece in suflet și caut iubire. Inima mi se zbate in valuri de la atâta plâns. Și încă încerc, incerc sa nu răspund toamnei cu melancolie, sa nu o lasă sa-mi cufunde inima intr-o mare de culori triste. Încerc sa scot la iveală zâmbete și sa ascund ca toamna îmi readuce in inima frânturi ale unei iubiri sfârșite.  Toamna nu este doar un anotimp, toamna este un moment  al amintirilor, al trecutului. Toamna este un sentiment al durerii și al tristetii. Toamna e aici, iar ceata umeda și vântul rece s-au lăsat in sufletul meu. Mi-e dor de tot și de toate. Mi-e dor de frumusețea sufletului meu. Mi-e dor de bunătate și liniște. Mi-e frig și ma acopăr cu câte o amintire uitată in colțul sufletului. Toamna îmi cânta muzica peste tot in suflet, o muzica trista și singuratica.

 Mi-e  toamna in suflet și mi-e frica. 

…eu prea mult, tu prea puțin. 

Singura printre atâtea gânduri negre și minți diabolice. Singura printre atât de multă singurătate. Singura, dar totuși înconjurată de persoane. Probabil, nu de cine trebuie. Mi-alerg agresiv prin minți. Încerc sa-mi fac ordine. Nimic. Totul e așa cum a fost și pana acum. Trist. 

Încerc, dar nu reușesc. Totul e un du-te vino. Furtuni îmi năpustesc in suflet. Trupul îmi este rece și privesc străina la tot ce ma înconjoară. Am construit castele de nisip care mi-au fost dărâmate la primul val.                                                       Caut, aștept umila un semn pentru o noua călătorie spre desertul gândurilor mele. Ma simt învinsă de tot ceea ce am reușit sa construiesc pana astăzi. Orice încercare irosită adâncește o tăcere, al carei haos devine tot mai profund. Praful amintirilor tale umple fiecare colț din camera, lansând in urma doar nuanțe de gri. 

De câte ori te-am așteptat in pragul sufletului, sperând ca o sa vii?! Dar nu ai venit. De câte ori te-am strigat asemenea unei nebune abandonata in mijlocul unei inimi triste!? Tu sa-mi spui ca eu, am pierdut numărătoarea. Ți-am dăruit bucăți din inima mea și am pictat frumosul din tine de fiecare data. Am iubit la tine totul. Am zidit numele tău pe toți pereții sufletul meu. Te-am iubit pur și frumos! Te-am iubit cu totul. 

Poate….eu prea mult, tu prea puțin! 

Oamenii vin si pleacă! 


Probabil fiecare dintre noi am avut parte de persoane care au intrat in viata noastră doar ca se aibă de unde pleca. Am ajuns sa cred ca oamenii dragi noua, întotdeauna ne vor întoarce spatele, întotdeauna vor pleca cand te aștepți mai putin. Ei pleacă indiferent daca ne dorim noi sau nu. Nu ne vor oferi niciodata garanții ca ramân pana la sfârșit. Si e greu. E greu sa accepți o pierdere atat de mare. E greu sa înveți sa mergi mai departe fără persoanele pe care  le credeai lângă tine. Parca toata lumea ta este data peste cap, deschizi ochii si nimic nu mai este la fel. Zilele sunt mai scurte, nopțile mai lungi. Problemele mai grele, suferintele mai dureroase. Si nu ai nimic altceva de facut decât sa accepți. Sa închizi ochii si sa iti imaginezi ca nimic nu s-a întâmplat. Sa te gândești ca asa sunt oamenii, trecători. Trecători prin viata tuturor, nu doar prin a ta. Nu poți obliga pe nimeni sa-ti rămână alături, daca ei nu vor. Trebuie sa înțelegi ca oamenii nu aparțin, ca nu tu esti stăpân peste ei. Nu ii poți apuca de mâna sa ii opresti, pentru ca atunci iti vor da peste nas si o sa fii de doua ori mai dezamăgit. Nimic nu durează o vesnicie, trebuie sa te aștepți la o plecare neașteptata. Pentru ca si tu la rândul tău ai plecat atunci cand nu-ti mai găseai locul, cand pur si simplu ai simțit ca trebuie sa pleci. Si nu te-a obligat nimeni sa rămâi. 

Dar, si eu, si tu  am avut parte de oameni dornici sa rămână in viata noastră. Aceia sunt oamenii care azi ne iubesc necondiționat si pe care ii iubim necondiționat. Cand o persoana nehotărâtă pleca azi din viata ta, gândește-te ca mâine o sa câștigi o persoana mult mai hotărâtă si mai sigura pe ea, o persoana care e convinsă ca vrea sa te iubească o viata. Sa nu ai așteptări de la nimeni, niciodata. Așteptările dezamăgesc. Nu te lasa dezamăgit. Iar daca s-a întâmplat asta, s-a întâmplat cu permisiunea ta. Nu le mai permite tuturor sa-ti fure din vise, sa-ti distrugă speranțe. 

E timpul sa te privești in oglinda, sa te vezi asa cum esti. O om trecător sau un om convins sa rămână? Pentru ca stii si tu, oamenii vin si pleacă din viata noastră.

De dor, dragul meu…


Era atât de schimbat. Atât de schimbat, cum nu credeam ca o sa-l văd vreodată. Avea sufletul absent, iar ochii, ochii lui erau atât de reci încât îmi înghețau privirea. Mâinile lui care învățaseră sa rupă suflete si zâmbetul lui sa porneasca războaie. Răutatea si indiferenta lui erau de o sinceritate brutala, poate mult prea brutala. Tăcerea lui spunea multe, dar totuși nimic. Te trăgea lângă  el si te  îmbrățișă cu absenta sufletului. Cerea mereu totul si nu oferea nimic in schimb. 

Văd o urma de tristete in ochii lui. Si simt si o urma de dezamagire in suflet. Dar degeaba, pentru ca toate celalalte i-au acaparat bunătate si l-au învățat sa fie cel care este azi, un om rece si indiferent. Si doare. Doare sa-ti vezi bărbatul iubit cum este încătușat de nesiguranța si ascunzișuri. Culegeam zâmbetele a ceea ce eram noi. Culegeam cu tine fericire si o împărțeam cu toți. Acum nu mai oferi nimic, nici dragoste, nici ura. Esti indiferent. Nu mai razi, nu mai plângi. Viata ti-a furat din sentimente, din lucrurile omenești. 

Atât de fericiti am fost, atât de „nu am cuvinte”. Îmi amintesc in fiecare zi de tine, de cel pe care am învățat sa-l iubesc.  Ai fost unul dintre cei mai iubiți bărbați din viata mea. Ai reusit sa-ti faci culcuș in sufletul meu si ma fascinezi. Te-am privit speriata, iar mai apoi, te-am cunoscut. Mi-e dor de tine, dragul meu. Mi-e atât de dor de tine, încât nu îmi ajunge sa îți aud vocea sau sa-ti simt respirația. Simt cea mai mare nevoie sa ma faci sa rad, sa ma iubești. Simt ca vreau sa fim. Simt, dar nu se poate. Deși, am ales sa plecam, sa ne uitam, o parte din tine a rămas la mine, si a rămas tocmai partea aceea calda si buna. Vreau sa ne căutam si sa ne găsim. Vreau ca dorurile noastră sa se întâlnească la jumătatea drumului. Vreau sa treacă alături de tine ore de râsete, de amintiri, de fericire. 

Mi-e dor sa-ti sărut mintea cu ochii, dragul meu!  De dor îți scriu toate astea, bărbatul meu iubit si drag. De dor te chem cu sufletul si amintirile noastre. De dor, te caut in toți. De dor, nu pot sa te las sa-mi pleci definitiv. 

Trage aer in piept si mergi mai departe! 


Simți ca nu mai poți? Simți ca totul se întoarce împotriva ta si ca viața nu are nimic rezervat pentru tine? Ei bine, trage aer in piept si mergi înainte. Fii puternica si lasa in urma trecutul. Lasa in urma răul care te macină zi de zi. Lasa in urma oamenii rai care te sorb din priviri si care îți bântuie sufletul. E timpul ca tu, femeie, sa te deconectezi de orice rău, de orice lucru negativ. E timpul sa redevii frumoasa in interior. Si stii de ce? Pentru ca răul din jurul tău te-a urâțit atât de mult, încât nimeni nu-ti mai poate vedea sufletul tău minunat. Un suflet care se lasa îmbrățișat de caldura celor buni. Nu te mai poți bucura pentru alții, nu te mai poți bucura nici macar pentru tine. Nu te mai poți bucura de lucrurile bune si frumoase. Pur si simplu te-ai lăsat înconjurata de amărăciune si tristete. Si e păcat. E păcat ca tu, femeie in toată firea, sa nu mai stii sa te bucuri de tot ce-i frumos. E păcat ca nu mai poți lasa alți oameni sa-ti între in viata. 

Dar de acum, e rândul tău. A venit timpul sa fii fericita. Închide-ti toate amintirile urate, toata amărăciunea si ranchiuna intr-un cufăr si lasa-l sa plutească pe mare. Ia-ti inima in dinti si nu mai privi înapoi. Trecutul nu mai are loc in viata ta. Tu esti o femeie puternica si vei trece peste toate cu bine. O sa înveți sa fii iar fericita. O sa-ti lași sufletul sa fie din nou îmbrățișat de iubirea oamenilor corecți, sinceri, calzi si buni. Pentru ca tu doar asta meriți. Meriti sa ai in viata ta doar bunătate si fericire. Esti o femeie frumoasa, nu te lasa urâțită de ranchiuna. Esti o femeie liberă si ai tot dreptul sa privești spre infinit. Un infinit care va fi plin doar de lucruri minunate. 
Învață sa lași trecutul in urma si asa vei fi fericita.